Star Kids Eldorado Terra

Articole

1032

De ce să povestim copilului despre Moş Crăciun?

Odată cu apropierea Noului An, problema privind existenţa lui Moş Crăciun apare în fiecare familie, pentru că imaginea lui este utilizată pe larg în toate vitrinele, revistele şi emisiunile televizate. Însă dacă înainte adulţii susţineau cu bucurie această tradiţie frumoasă, părinţii contemporani renunţă la ea tot mai des.

Cauza principală care îi face pe mamele şi taţii contemporani să demonteze legenda despre moşul bărbos cu sacul de cadouri în spate este dorinţa de a nu-şi minţi copiii. La prima vedere, această tendinţă este lăudabilă. Pentru că este urât şi greşit să minţi, dar mai ales să învăţăm acest lucru din copilărie. Dar dacă să gândim în această cheie, atunci ar trebui să renunţăm şi la poveşti, ca denaturând realitatea. Chiar aşa, cine a mai văzut ca peştii să vorbească, motanii să umble în cizme, iar găinile să facă ouă de aur.

Analiza complexă

Oricât ar fi de paradoxal, există o mulţime de cauze de a nu-l iubi pe cel mai bun dintre vrăjitori. Unii afirmă că această tradiţie drăguţă de Crăciun presupune o „trădare” dublă. La început copilul este îndemnat să creadă în minuni, iar apoi i se spune că acest lucru nu este adevărat. Unii părinţi, deosebit de scrupuloşi, pur şi simplu refuză să îşi mintă copiii în proporţii atât de amorale. Alţii se tem că, aflând adevărul, copilul va învăţa lecţia şi va începe să mintă adulţilor cu aceeaşi pasiune.

Dar aceste temeri sunt neîntemeiate. Povestea despre Moş Crăciun nu poate fi numită păcăleală. Scopul ei principal nu este de a induce copiii în eroare, ci de a le face o surpriză plăcută. În plus, de cele mai dese ori micuţii află adevărul despre Moş Crăciun la vârsta de aproximativ 8 ani, când sunt capabili să disocieze minciunile rele de cele bune. Datorită acestei capacităţi, despărţirea de legendă la majoritatea copiilor trece fără urmări negative. Ei nu sunt supăraţi pe părinţi, nu cred că au fost trădaţi şi nu încep a gândi că şi ei au voie să mintă. Din contra, foarte mulţi copii se bucură că au devenit „mari”.

Uneori nedorinţa de a conecta copiii la această tradiţie de Crăciun este dictată de amintirile neplăcute din propria copilărie. De regulă aşa se întâmplă atunci când copilul nu este încă pregătit să afle adevărul, însă îşi dă seama, după anumite detalii (mustaţa dezlipită, vocea tatei), că a fost minţit. Sentimentul de durere şi ofensă este atât de puternic, încât nu mai au nici o dorinţă să se joace de-a Moş Crăciun cu propriii copii.

Pentru unii părinţi este greu să se rupă de realitate şi să se lase purtaţi de valul imaginaţiei. De regulă, este vorba despre persoanele pragmatice, care s-au obişnuit să trăiască după reguli. Există şi o altă categorie de părinţi, care încep de la naştere să îşi pregătească micuţii pentru viaţa grea. Iar poveştile despre Moş Crăciun şi alte „prostioare” de Crăciun nu se încadrează într-o astfel de doctrină pedagogică.

Totul va fi bine!

Credinţa în poveste se naşte în copilărie şi noi o purtăm în suflet întreaga viaţă. La adulţi ea se transformă în speranţa că, după o perioadă gri, va urma una albă, va ieşi soarele, iar după o înfrângere va veni, neapărat, şi o victorie. În clipele grele când se întâmplă neplăceri sau suntem loviţi de probleme sau boală, încrederea în minuni ne ajută să nu lăsăm mâinile în jos, ci să trecem la acţiune, să căutăm o cale nouă şi să aşteptăm un viitor luminos. În ajunul Anului Nou, acest sentiment este mai puternic ca niciodată.

La miezul nopţii, mulţi dintre noi, ca în copilărie, continuă să îşi pună dorinţe. Unii chiar respectă anumite ritualuri, oferă în dar simbolurile noului an, iar aceste figurine de animale, dacă ne gândim mai bine, sunt adevărate talismane norocoase. Şi, chiar dacă înţelegem cu toţii că astfel de „ritualuri” sunt naive, iar rezultatele lor destul de dubioase, credinţa în bine şi speranţa în fericire sunt mai puternice.

Pe când persoanele prea realiste, care nu admit gândul existenţei unor coincidenţe fericite, sunt lipsite de această resursă interioară foarte bogată. Atunci când încep problemele, aceşti oameni, de regulă, disperă. De aceea părinţii care nu susţin fanteziile copiilor şi îşi învaţă odraslele „adevărul crud al vieţii” ar trebui să nu uite despre aceste consecinţe.

Există şi o altă extremă, atunci când adulţii refuză timp îndelungat să demonteze miturile şi poveştile. Copiii care cred în Moş Crăciun, bagheta magică sau covorul zburător după 10 ani devin infantili. Ei sunt mult mai uşor de manipulat, fiind lipsiţi de iniţiativă, şi le va fi mult mai greu să se maturizeze şi să devină independenţi. 

Ce şi cum să spunem copilului?

Pentru ca micuţul să creadă în Moş Crăciun, nu este obligatoriu să îl minţiţi. Este suficient să pomeniţi că există o astfel de tradiţie sau să îi povestiţi legenda despre Sfântul Nicolae, bazată pe fapte reale. La urma urmei, toate poveştile încep cu o frază care exonerează adulţii de responsabilitate: „Odată ca niciodată…” Şi Moş Crăciun poate fi plasat în aceste vremuri de mult apuse.

Atunci când copilul începe să pună întrebări directe despre Moş Crăciun, este foarte probabil ca în sufletul lui să fi intrat îndoielile. Însă nu este obligatoriu să demontaţi mitul imediat. Pentru început ar trebui să îi adresaţi câteva întrebări de tipul: „Dar tu cum crezi, el există?” Îi puteţi propune să verificaţi împreună. În acest caz puteţi organiza o surpriză de Revelion şi urmări reacţia micuţului: cum îl va aştepta pe Moş Crăciun, cum va comenta cadoul. O altă variantă de răspuns este următoarea: „El există atâta timp cât crezi în el”.

Mulţi psihologi ne recomandă să nu îl invităm pe Moş Crăciun acasă. Actorul poate fi băut, iar barba – falsă. Atunci dezamăgirea copilului va fi foarte mare. În plus, imaginile de-a gata, ca şi jucăriile prea „verosimile”, îl distrag pe copil, nu lasă loc pentru imaginaţie şi inhibă dezvoltarea capacităţilor creative.

Nu este bine să îl folosiţi pe Moş Crăciun în scopuri educative şi, cu orice ocazie, să ameninţaţi copilul: „Dacă te porţi urât, Moşul nu îţi va aduce cadouri”. Este greu de crezut că vă veţi ţine de cuvânt, iar acesta va fi un eşec pedagogic, şi nu o tactică productivă. Iar dacă totuşi veţi lipsi copilul de cadouri, veţi proceda prea dur şi îi veţi strica dispoziţia şi sărbătorile.

Sursa

Discuții