Star Kids Eldorado Terra

Articole

1497

Ozonoterapia în cardiologie

Ozonoterapia este o metodă de tratament fizioterapeutic în medicina netradiţională care presupune folosirea gazului ozon (O3), generat de dispozitive speciale cu destinaţie medicală – ozonatoare. Ozonoterapia este o terapie cu eficienţă înaltă, nemedicamentoasă, care depăşeşte, în anumite cazuri, posibilităţile preparatelor medicamentoase şi care ocupă un loc de cinste în tratamentul, profilaxia şi îmbunătăţirea stării generale de sănătate în cazul unei serii întregi de boli.

Ozonoterapia reprezintă medicina secolului XXI!

Aspectele clinice ale ozonoterapiei

La evaluarea şi aprecierea efectelor clinice ale ozonului trebuie să ţinem cont de reacţiile ozonului cu diferiţi compuşi bioorganici care intră în componenţa ţesuturilor organismului. Astfel, la injectarea intravenoasă, principalii reactivi sunt membranele celulare ale elementelor formale ale sângelui (eritrocite, limfocite, trombocite), metaboliţii plasmei, precum şi celulele pereţilor vasculari. Nu trebuie să uităm nici de faptul că în fiecare caz separat o parte a ozonului îşi va pierde proprietăţile oxidante din contul prezenţei în organism şi, în particular, în fluxul sangvin a antioxidanţilor. Astfel, plasma conţine compuşi cu grupări care reprezintă un fel de capcane pentru radicalii liberi de oxigen. Este vorba despre grupările sulfhidril ale aminoacizilor (cistină, cisteină, metionină), acid lipoic, peptide, proteine, NH şi NH2 – grupări uree, acid ureic, taurină, bilirubină, glutation tripeptidă (acid glicin - metionin - glutaminic), hormoni steroizi, vitamine (în special tocoferoli şi acid ascorbic). Ţinând cont de aceasta, este foarte greu să ne imaginăm toate variantele produselor nou-formate ale ozonolizei în manifestare calitativă, precum şi cantitativă, iar de aici şi posibilele reacţii de răspuns ale organismului la anumiţi compuşi sau la acţiunea lor însumată. Tocmai de aceea, în pofida celor aproape 100 de ani de utilizare cu succes a ozonului în medicină, mecanismele biologice de acţiune ale acestuia sunt studiate în continuare şi vor fi studiate încă mult timp de acum încolo.

Cel mai complet a fost studiată interacţiunea dintre ozon şi lipide, cu formarea de produse de peroxidare. Însă trebuie să ţinem cont şi de posibilele reacţii, precum şi de diferitele răspunsuri ale organismului la interacţiunea ozonului cu carbohidraţii, proteinele, glicoproteidele şi sfingolipidele complexe. Având în vedere că, în comparaţie cu cantitatea de substrat bioorganic, cantitatea ozonului introdus este infimă, efectele biologice de bază ale ozonului pot fi explicate prin formarea diverşilor produşi de ozonoliză. O parte dintre ei, fiind probabil activi din punct de vedere biologic, sunt capabili, datorită mecanismului trigger, să declanşeze cascade de procese biochimice, care corectează tulburările patologice.

Efectele obţinute datorită ozonoterapiei se caracterizează prin:

  1. activizarea proceselor de detoxificare, inhibarea acţiunii toxinelor interioare şi exterioare;
  2. intensificarea proceselor metabolice (de schimb);
  3. intensificarea microcirculaţiei (alimentarea cu sânge a diferitor organe),
  4. îmbunătăţirea calităţilor reologice ale sângelui (a fluidităţii sangvine);
  5. îmbunătăţirea respiraţiei tisulare;
  6. normalizarea imunităţii;
  7. normalizarea procesului de peroxidare a lipidelor (procese de schimb al grăsimilor);
  8. activizarea protecţiei antioxidante a organismului (se restabileşte echilibrul dinamic dintre peroxidare şi protecţia antioxidantă);
  9. eliminarea proceselor inflamatorii;
  10. efecte analgezice pronunţate.

În cardiologie, ozonoterapia se foloseşte cu succes în caz de:

  • hipertonie arterială;
  • afectare aterosclerotică a vaselor sangvine;
  • boală ischemică;
  • dereglări de ritm cardiac;
  • endarterită obliterantă;
  • endo- şi miocardită infecţioasă;
  • boală varicoasă a membrelor inferioare.

Eficiența ozonoterapiei în tratamentul bolilor sistemului cardiovascular 

Cele mai răspândite maladii sunt boala ischemică a cordului, ateroscleroza vaselor inimii şi creierului, hipertonia arterială. Aceste boli se caracterizează prin tulburări ale circulaţiei sângelui în vasele creierului şi inimii, ca rezultat dezvoltându-se hipoxia (insuficienţa de oxigen).

Unicitatea ozonoterapiei constă în faptul că ea permite livrarea oxigenului spre organele şi ţesuturile care suferă de cel mai mare deficit. Un astfel de efect nu poate fi asigurat de nici un preparat medicamentos. În plus, atomii de oxigen se incorporează în eritrocite, ceea ce asigură o îmbunătăţire a asigurării cu oxigen pe termen lung.   

Ozonul îmbunătăţeşte proprietăţile reologice ale sângelui, fluidizându-l, are acţiune vasodilatatoare, contribuie la îmbunătăţirea funcţiei de pompare a inimii, astfel stabilizând tensiunea şi îmbunătăţind circulaţia sangvină. Aceste calităţi ale ozonului sunt folosite pentru a completa eficient tratamentul bolii hipertonice.
În tratamentul bolii ischemice a inimii deosebit de importante sunt proprietăţile ozonoterapiei de a dilata vasele de sânge care alimentează ţesuturile cordului, de a avea o acţiune oxigeneratoare, de a îmbunătăţi fluxul spre inimă a sângelui îmbogăţit cu oxigen şi substanţe nutritive.
Ozonul îmbunătăţeşte circulaţia sangvină în muşchiul cordului, contribuind la intensificarea metabolismului gazos şi la restabilirea structurilor afectate, care răspund pentru contractilitatea inimii. Datorită acestui fapt ozonoterapia este eficientă în tratamentul aritmiei.

Pe lângă toate acestea, ozonoterapia activizează procesele de detoxifiere, contribuie la inhibarea acţiunii toxinelor interioare şi exterioare.

Trebuie menţionat că bolile sistemului cardiovascular se întâlnesc mai des la persoanele de vârstă înaintată. Ozonoterapia este o metodă complementară de tratament perfectă pentru această categorie de pacienţi. Ea permite creşterea rezistenţei la efort fizic, uşurarea evoluţiei şi stabilizarea bolilor cronice şi îmbunătăţirea semnificativă a calităţii vieţii.

 Avantajele ozonoterapiei:

  • toleranţă bună a tratamentului, lipsa durerii;
  • lipsa efectelor secundare, inclusiv a acţiunii negative asupra ficatului (spre deosebire de preparatele medicamentoase);
  • păstrarea îndelungată a rezultatelor după tratament;
  • capacitatea de a reduce semnificativ administrarea unor preparate medicamentoase sau, în unele cazuri, de a le înlocui complet;
  • contraindicaţii minime;
  • pe lângă tratarea bolii principale, ozonoterapia are o acţiune benefică asupra întregului organism.

Ozonoterapia este contraindicată în caz de:

  • accident vascular cerebral hemoragic şi alte hemoragii interne;
  • predispoziţie la convulsii;
  • leziuni cerebrale organice;
  • psihoză alcoolică acută;
  • boli însoţite de coagulabilitatea scăzută a  sângelui;
  • intoleranţă la ozon (alergie la ozon);
  • hipoglicemie;
  • pancreatită acută.

Cercetările medicale internaţionale au arătat că ozonul este bine tolerat de bolnavi şi nu are, practic, efecte secundare. Tocmai de aceea ozonoterapia poate fi considerată drept o metodă nemedicamentoasă eficientă pentru tratamentul pacienţilor cu boală ischemică a inimii, care necesită doze mari de preparate antianginoase. O indicaţie pentru administrarea ozonoterapiei este şi dislipidemia la pacienţii care nu suferă de tulburări aterosclerotice critice ale vaselor coronare.

În concluzie putem formula următoarele concluzii:

  1. Pe lângă terapia medicamentoasă standard, ozonoterapia are efecte psihoterapeutice benefice.
  2. Utilizarea insuflaţiilor de ozon medical în flux redus la bolnavii cu boli ischemice ale inimii conduce la reducerea nivelului de colesterol, lipoproteine cu densitate joasă şi trigliceride.
  3. Influenţa metabolică şi hemodinamică complexă ne permite să considerăm ozonoterapia drept o metodă de perspectivă în tratamentul pacienţilor cu boli ischemice ale inimii şi dislipoproteinemii fără afectarea critică a vaselor coronariene.
  4. Ozonul modifică proprietăţile sângelui şi îmbunătăţeşte funcţia de pompare a inimii, stabilizează tensiunea, îmbunătăţeşte circulaţia şi fluxul de sânge bogat în oxigen şi substanţe nutritive, contribuie la intensificarea metabolismului gazos şi la regenerarea rapidă a structurilor afectate.

În Moldova, puteţi beneficia de consultaţie calificată a medicului cardiolog şi tratament complex al bolilor cardiologice, inclusiv prin ozonoterapie, la Centrul de Sănătate „OZONIS”.

Lev Crivceanschi, doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar, cardiolog de categorie superioară

Republica Moldova, or. Chișinău, str. Alba Iulia 97
email: info@ozonis.md
tel.: (+373 22) 930-940, fax: (+373 22) 930-920,
mob.: (+373) 600-8888-7
www.ozonis.md

Discuții