Aquaterra

Articole

650

Cum să trecem iarna fără pierderi. În greutate

Afară este urât şi frig, iar în suflet – trist şi plictisitor: ne aşteaptă încă trei luni de iarnă. În căutarea echilibrului interior ne îndreptăm spre frigider şi ne refacem cu o ciocolată, un sandviş sau, în cel mai rău caz, cu un iaurt. Haideţi totuşi să trecem măcar o iarnă fără pierderi, mai exact fără mari sacrificii pentru siluetă.

…Nuci şi alune, care sunt mai bune

Imediat ce se răceşte afară, luaţi exemplu de la veveriţele de pădure, adică faceţi rezerve de nuci şi alune. Un pumn de arahide, nuci, alune mediteraneene sau seminţe de pin conţine aproximativ 200 kilocalorii şi 14 grame de grăsimi. După valoarea energetică se apropie de un pahar de iaurt slab, pe care însă îl întrece mult după beneficii – conţine şi iod, şi vitamine din grupul B, şi acid folic. În plus, nucile şi alunele ne astâmpără mai bine foamea, făcându-ne să uităm de gustări, prăjituri şi ciocolate, care au obiceiul să se depună în zona taliei.

Curcubeul de fructe

Dar nu avem nici un motiv să uităm despre viaţa dulce: zilele friguroase şi triste pot fi înseninate cu ajutorul fructelor uscate! Bun venit la masă, curmale, caise uscate, smochine şi prune uscate! Fructele deshidratate sunt la fel de dulci ca produsele de cofetărie, însă nu au influenţă dăunătoare asupra siluetei, dacă, desigur, nu întreceţi măsura. 

Mai mult, curmalele, caisele uscate şi celelalte bucurii de iarnă au şi beneficii curative:

  • Curmalele conţin o cantitate mare de vitamina B5, care ridică capacitatea de muncă, sporeşte concentrarea atenţiei şi, apropo, contribuie la arderea grăsimilor din organism.
  • Prunele uscate optimizează metabolismul carbohidraților şi creşte rezistenţa organismului la situaţii de stres.
  • Smochinele normalizează funcţia glandei tiroide şi conţine fermenţi care stimulează digestia.
  • Caisele uscate sunt o sursă de potasiu, caroten, fosfor, calciu, fier.
  • Vişinele, datorită antocianelor şi antocianidinelor pe care le conţin, regenerează ţesutul conjunctiv şi neutralizează acţiunea radicalilor liberi, adică întinereşte organismul.

Amăreala curativă 

Este adevărat că în perioada rece a anului există o penurie de legume şi fructe. Nu daţi bani pe roşiile şi castraveţii crescuţi în seră, prin urmare lipsiţi complet de gust şi aromă, şi orientaţi-vă atenţia spre ridichea neagră. Japonezii consumă această legumă (de fapt, ei consumă ridiche albă Daikon, o „rudă” îndepărtată a ridichii noastre) în toate formele, proaspătă şi uscată, de aceea nici nu au probleme cu greutatea în exces.

Beneficiile ridichii sunt multiple: ea este lider printre legume după conţinutul de fibre, este bogată în săruri minerale şi uleiuri esenţiale cu efecte terapeutice, normalizează funcţionarea intestinului şi elimină colesterolul în exces – exact ce trebuie pentru profilaxia obezităţii. Atenţie însă: persoanele cu gastrită, ulcer sau pur şi simplu cu stomac sensibil este mai bine să nu consume deloc ridiche neagră.

„O cană de cafea…” Pe loc repaus!

Afară este o dimineaţă de noiembrie/decembrie/ianuarie posomorâtă, nu avem forţe nici să ne trezim, nici să ne dăm jos din pat fără o cană de cafea cu lapte. Iar la amiază ne putem tonifia încă o dată cu această băutură tare, iar spre seară cafeaua ne ajută să ne încălzim şi să ne binedispunem. În consecinţă – bună ziua, kilograme în plus! Şi problema nu este doar că o cană mare de cafea cu lapte integral are tocmai 270 kcal, iar un cappuccino simplu – 153, ci şi că excesul de cafeină forţează organismul să acumuleze grăsimi. Aşa că faceţi repejor o revizie în dulapurile din bucătărie şi în cele de la serviciu, înlocuind rezervele de cafea cu unele de ceaiuri – de fructe sau plante, scăpând astfel şi de caloriile nefolositoare, şi de cafeină.

Sursa

Discuții