Papa+

Articole

597

Mama revine la serviciu: 10 sfaturi cum să prelungiţi lactația

În orice familie pot să apară motive ca mama să-și încheie mai repede concediul de maternitate decât era planificat pentru a  merge la serviciu. Dacă trebuie neapărat să meargă la serviciu, mama care încă  alăptează este nevoită să rezolve niște probleme care apar în cazul combinării serviciului și cu alăptarea la sân.  

1. Alăptați copilul înainte de a merge la serviciu

Alăptarea micuțului dimineața, înainte de începe ziua de muncă, nu doar că-i va permite acestuia să devină mai rezistent la despărțirea de mama, ci și îi va asigura confort mamei, deoarece sânii nu vor fi plini. Alăptatul de dimineață este important pentru a evita blocajele.   

2. Cum procedați la prânz? Dacă aveți posibilitate, stoarceți lapte „de rezervă”  

Soluția ideală este nu doar alăptarea micuțului înainte de a pleca la serviciu, dar și stoarcerea laptelui pentru celelalte mese din  zi. Cum procedezi în continuare: continui să alăptezi mai întâi și apoi storci laptele? Mama este cea care decide. Cineva preferă de la început să-și alăpteze micuțul și apoi să stoarcă laptele din ambii sâni, altcineva mai întâi stoarce laptele din ambii sâni, apoi hrănește copilul înainte de a ieși din casă. În orice caz, este bine dacă mama pregătește  nu mai puțin de două porții de lapte de 120-150 ml pentru o zi.

O soluție ar fi stoarcerea din timp a laptelui și înghețarea lui, înainte ca mama  să meargă la serviciu. În congelator, laptele, colectat în containere speciale sau în pachețele pentru congelare (datate), poate fi păstrate până la 6 luni.

3. Stoarcerea în timpul orelor de lucru va servi la evitarea lactostasisului

Chiar e nevoie întotdeauna să stoarcem laptele când ne aflăm la serviciu? Nu, dacă copilul are mai mul de  1,5 ani și la momentul revenirii mamei la serviciu el suge doar înainte de somn. Dar dacă copilul e mai mic de 1,5 ani, iar alăptatul e activ, cu alăptări frecvente și lactație abundentă, fără stoarcere nu se poate atunci  când vă aflați la serviciu.

Iată câteva sfaturi pentru mame, ca stoarcerea la serviciu să devină o procedură comodă și simplă: 

  • În cazul unei alăptări libere, periodicitatea stoarcerii la serviciu trebuie să corespundă celei de alăptare în condiții casnice.
  • Sânul trebuie golit la fiecare 3-4 ore. Aceasta stimulează producerea prolactinei, responsabilă de lactație: cu cât mai nalt este nivelul acestui hormon, cu atât mai bună este lactația. 
  • Regimul stoarcerii odată cu revenirea la serviciu nu trebuie să se modifice brusc, aceasta poate duce la înfundarea canalelor prin care curge laptele, la apariția mastitei catarale sau purulente. 
  • Laptele stors poate fi păstrat până la întoarcerea acasă, ca să hrăniți copilul cu el. Aveți nevoie de un recipient de 100-150 g și de frigider. E și mai bine, dacă aveți posibilitatea, să transmiteți sticluța cu lichidul prețios rudei sau persoanei care vă ajută. 

4. Pentru prelungirea lactației, alăptările nocturne sunt obligatorii

 E bine ca mama să recupereze absența comunicând cu micuțul în timpul liber de după serviciu.  De aceea seara este prețioasă din două motive. În primul rând, îi permite mamei să stea cu copilul. În al doilea rând, seara  și noaptea este perioada optimală pentru menținerea lactației, de aceea frecvența și durata  alăptării pot fi modificate. Este vorba situația în care micuțului i se poate permite să stea la sân  mai des decât de obicei. 

5. Ca să nu-ți pătezi hainele, folosiți protectoarele pentru sâni

Laptele care se scurge poate păta hainele, ceea ce vă poate crea incomodități dacă vă aflați la  serviciu sau la o întrevedere. Cum puteți evita aceste situații neplăcute? Sfatul principal este să lăsați sânii să se umple cu lapte, să-i stoarceți la timp, iar înainte de a merge la serviciu să alăptați copilul.

Vă vor fi de ajutor și protectoarele speciale pentru sutiene: acestea pot fi sub formă de șervețele absorbante sau ceșcuțe de plastic moi și plate. Ultimele sunt bune în cazul unei lactații abundente.

6. Atâta timp cât mama este la serviciu, laptele scurs, este mai bine să fie dat copilului din ceașcă

Pentru păstrarea unei lactații reușite și pentru a evita confundarea sfârcurilor (când copilului i se propune ba sânul mamei, ba biberonul, din cauza mecanismului diferit de sugere, micuțul  pierde abilitatea înnăscută de sugere a sânului), cel mai bine să-i dați laptele scurs folosind ceașca/mensura sau lingura (pentru o cantitate nu prea mare). De regulă, rareori mama revine la serviciu înainte ca micuțul să împlinească 6 luni, ceea ce înseamnă că băutul din ceașcă nu va fi o dificultate pentru acesta.  

7. Varianta ideală pentru mama care alăptează – serviciu lângă casă

În acest caz, mama care alăptează poate ieși de la serviciu ca să-și hrănească copilul sau cineva dintre rude poate să-i aducă copilul  la o anumită oră mai aproape de oficiu. În ultimul caz, femeia trebuie să găsească, pur și simplu, un „loc retras” pentru a-și hrăni micuțul și să aibă cu sine un  palanchin mare.

8. Atunci când mama este la servi​ciu, copilul va trebui legănat

Somnul la amiază poate fi mai dificil în lipsa mamei. Copilul poate fi „amăgit” dacă este legănat în brațe sau în cărucior, lăsat să doarmă în curte. Cel care planifică să stea cu copilul trebuie să se înarmeze cu răbdare, posibil. Perioada neliniștită  de adaptare a micuțului la condițiile noi durează până la 2-3 săptămâni.

Sursa

Discuții