Aquaterra

Articole

2553

Copilul refuză să mănânce: ce înseamnă pofta de mâncare selectivă

În pofida unei oferte mari de alimente, mulți părinți și pediatri sunt preocupați de meniul și lipsa diversității în dieta copiilor. Preferințele alimentare înnăscute și dezvoltarea percepției gustative formează o barieră împotriva acceptării unor tipuri de alimente. O barieră psihologică și mai puternică, care nu le permite copiilor să se alimenteze diversificat, este considerată pofta de  mâncare selectivă.

Copiii care mănâncă selectiv sunt numiți „capricioși” sau „puțin mâncăcioși”. Aceștia consumă mai puțin de 65% din norma recomandată de 4 produse din cele  6 grupe de bază (carne, inclusiv pește și ouă; legume; fructe; produse lactate).

Particularitățile poftei de mâncare selective

Particularitățile de bază ale comportamentului copiilor care mănâncă selectiv sunt: tempoul lent de mestecare sau menținerea alimentelor o perioadă îndelungată în gură, consumarea alimentelor dulci și grase în locul celor „sănătoase”, refuzul de a gusta alte alimente, gustările frugale în loc de mese depline. În afară de aceasta: refuză mâncarea de o anumită consistență, consumă o cantitate nesemnificativă de alimente la o masă și îi este frică să guste anumite produse, care este legată de anumite experiențe negative din trecut.   

 Factorii ce determină pofta de mâncare selectivă sunt:

  • prezența aceluiași obicei la părinți;
  • vârsta tânără a mamei și emoțiile negative;
  • sensibilitatea  emoțională sporită a copilului;
  • încercările insuficiente ale mamelor de a introduce alimentele noi în meniul copilului (nu mai mult 3-5 ori);
  • suptul mai puțin activ și  tempoul lent de sugere a laptelui de către copil se constată mai des la copiii cu o poftă de mâncare selectivă decât la copiii cu un apetit normal;
  • utilizarea mâncării de către părinți  în calitate de recompensă;
  • consumul exagerat de lapte și produse lactate.

Ce poate refuza copilul

Tulburările alimentare în ceea ce primește lipsa poftei de mâncare  e o problemă complexă, care include astfel de stări ca neofobia alimentară, aversiunea senzorială la mâncare și anorexia infantilă.

Pofta de mâncare selectivă – refuzul  alimentelor cunoscute și necunoscute face  ca meniul să fie sărac, copiii refuzând chiar și mâncarea obișnuită după ce o gustă.   

Neofobia alimentară înseamnă neacceptarea mâncării noi sau necunoscute copilului. Obișnuirea copilului cu produsele noi trebuie să se producă cât mai devreme, deoarece copilăria fragedă este o perioadă critică, care determină nivelul de consum al legumelor și al fructelor și legumelor la maturitate.  Încercați până la 15 ori să introduceți un produs în meniul copilului. Atitudinea corectă a părinților față de modalitatea de hrănire a copilului (neinsistând, neamenințând, neautoritar) îl poate ajuta pe acesta să perceapă folosul produselor și al bucatelor, chiar dacă acestea nu sunt preferatele părinților. Acest lucru solicită mult timp și energie din partea părinților, deoarece, pentru ca micuțul să consume produse folositoare, acestea trebuie propuse de mai multe ori.    

Aversiunea senzorială față de o calitate a hranei înseamnă neacceptarea gustului, texturii, temperaturii sau mirosului anumitei hrane, care se manifestă prin grimase ale copilului, scuipat, stări de vomă și/sau vomă. Astfel de copii manifestă o sensibilitate exagerată  față de produsele complementare, în special față de  felurile de mâncare incluzând bucăți. Părinții trebuie să reducă la minimum conflictele în timpul mâncării. Copii au mucoasa bucală foarte sensibilă la compoziția hranei și o resping din cauza intoleranței unei proprietăți. Unii copii refuză mâncarea prea moale, alții – prea tare sau crocantă.  Cunoașterea acestei proprietăți de către părinte  îi permite acestuia să-i ofere copilului hrană de consistența acceptabilă.

Anorexia infantilă se deosebește de pofta de mâncare selectivă și se numește „refuzul periodic al mâncării” sau „lipsa poftei de mâncare”. Sugaciul sau copilul de vârstă fragedă refuză să consume o cantitate adecvată de hrană minimum pe parcursul unei luni. Refuzul hranei, de obicei, intervine atunci când copilul începe să folosească lingura sau să mănânce de sine stătător (6 luni-3 ani). Copilul, rareori, își exprimă senzația de foame, pofta de mâncare, interesul față de procesul de  alimentare și preferă să se joace, să vorbească, să se plimbe, dar nu să mănânce. La acești copii se observă o întârziere de creștere în înălțime în urma tulburărilor alimentare. O variantă de salvare se dovedește a fi suplimentele alimentare recomandate de pediatru.   

Cum trebuie să procedeze părinții

  • O abordare pozitivă a părinților față de hrana copiilor influențează acceptarea hranei. Nu se recomandă impunerea copiilor să mănânce produsele noi, pe care le resping. Atractivitatea produselor poate fi crescută prin oferirea lor într-o altă lumină, prin prepararea lor împreună cu copilul.
  • Pentru ca hrana să-și păstreze calitățile se impune  ajustare meniului copilului. Refuzul legumelor poate fi compensat prin oferirea mai multor fructe, terciuri, pâinii din cereale. Puteți substitui un fel de carne, pește  sau legume cu altele sau folosi metode noi, mai neobișnuite. Acceptarea felurilor noi depinde de modelul oferit de alți membri ai familiei, de câte ori este  propusă hrana, precum și de susținerea părinților și de atitudinea mamei față de acest product.  
  • Copiilor care mănâncă selectiv le este caracteristică refuzarea bucatelor „combinate”, metoda mascării alimentelor nepreferate nu are niciun rezultat în cazul lor, spre deosebire de copii cu neofobie alimentară. Este posibil ca micuțul să nu mănânce salata, dar să mănânce cu plăcere fiecare produs separat. 

Sursa

Discuții