Star Kids Eldorado Terra

Articole

3050

Cum să alegem căciula după forma feței?

De foarte multe ori femeile refuză să poarte căciuli chiar și în zilele cele mai geroase, din motivul că nu le stă bine. Însă este suficient să cunoaștem o serie de reguli simple de alegere a căciulilor pentru a îngheța mai puțin. Sperăm că aceste reguli vă vor prinde bine la următoarea vizită a magazinelor.

Persoanelor cu fața rotundă li se potrivesc cel mai bine:

  • căciulile/pălăriile cu boruri largi, cu cozoroc și cu modele în relief;
  • căciulile care lasă fruntea descoperită;
  • modelele asimetrice, de tipul beretelor asimetrice, date pe o parte;
  • eșarfe/basmale;
  • pălării cu coroană înaltă și boruri scurte;
  • căciulile voluminoase de blană cu clapete mici și cozoroc.

Nerecomandabile pentru femeile cu față rotundă sunt:

  • căciulile adânci sau pălăriile fără boruri, care acoperă fruntea;
  • pălăriile cu coroana rotundă și borul foarte scurt;
  • pălăriile-pastilă.

Pentru femeile cu fața ovală și/sau slabă, optime sunt:

  • beretele largi;
  • pălăriile clasice;
  • șepcile plate;
  • căciulile asimetrice;
  • pălăriile cu boruri oblice;
  • pălăriile cu clapete pentru urechi prinse în partea de sus.

Ele trebuie să evite, în schimb, căciulile strânse (de exemplu beretele strânse), care vor evidenția forma feței.

Pentru fețele de formă triunghiulară sunt mai potrivite:

  •  pălăriile cu boruri mici;
  •  căciulile care acoperă fruntea;
  •  beretele nu prea mari;
  •  eșarfele/basmale.

Femeile cu fața triunghiulară ar trebui să renunțe la căciulile mulate și la cele care pun în evidență partea de sus a capului.

Dacă aveți față de formă pătrată, alegeți unul dintre următoarele tipuri de căciuli:

  •  modelele în stil sportiv;
  •  căciulile cu clapete pentru urechi;
  •  pălăriile cu boruri lăsate;
  •  pălăriile asimetrice;
  •  șepcile.

Evitați basmalele și pălăriile cu accesorii masive.

Femeile cu față de formă alungită ar trebui să opteze pentru:

  •  berete;
  •  pălării care acoperă fruntea, dar lasă descoperiți obrajii și pomeții;
  •  pălării cu boruri îndoite în sus;
  •  căciuli cu clapete pentru urechi legate la spate și care acoperă fruntea.

Se recomandă evitarea pălăriilor cu coroană înaltă, a căciulilor cu clapete lăsate peste urechi.

Importanța înălțimii și tipului de siluetă

Este important să țineți cont și de faptul că pălăria sau căciula trebuie să vi se potrivească nu doar după tipul feței, ci și după alte trăsături exterioare. Cu cât sunteți mai înaltă, cu atât mai mare trebuie să fie căciula – o căciulă sau o pălărie mică vă va face să arătați caraghios. Femeilor înalte li se potrivesc pălăriile largi și plate, spre deosebire de cele mulate și strânse.

În cazul în care nu sunteți prea înaltă, renunțați la pălăriile cu boruri mari, precum și căciulile foarte pufoase – ele vor face să arătați și mai micuțe. Este mai bine să optați pentru căciuli alungite cu blană scurtă.

Dacă sunteți suplă și minionă, aveți grijă ca pălăria sau căciula să nu fie mai largă decât lățimea umerilor. Veți arăta bine dacă îmbrăcați căciulițe cochete cu accesorii rafinate, de mărimi nu prea mari.

Fetele și femeile cu forme mai voluptoase, cu umeri lați sau siluetă sportivă li se recomandă să poarte căciuli și pălării cu boruri largi, cu volum, de culori deschise. Puteți opta și pentru căciuli tricotate, cu model mare și fir lung.

Coafura și culoarea părului

Dacă aveți păr lung și drept, optați pentru pălării cu boruri largi, berete și căciuli cu bată lată. Iar dacă aveți păr ondulat, este mai bine să alegeți căciuli strânse pe cap, berete tricotate și pălării cu boruri lăsate.

În cazul părului drept și scurt sunt recomandate căciulițele în stil sportiv, pălăriile de tip bărbătesc, cu coroană rotundă și boruri mici și căciulile cu clapete pentru urechi. Dacă părul este scurt și ondulat, optați pentru pălării mici și șepci.

Căciula poate și trebuie să fie aleasă în funcție de culoarea părului. Tinerelor cu păr de culori deschise li se recomandă să poarte căciuli și pălării de nuanțe bej și piersic, precum și culorile intense, de tipul negrului, albastrului-închis și roșului. Dacă aveți păr șaten, optați pentru căciulițele de nuanțe fistic, perlă, gri sau albastru-gri. Femeilor cu păr roșcat le stă bine cu nuanțe de verde, maro, gri, ciocolatiu și albastru-închis. Pentru brunete nu există restricții de culori, dar recomandabile sunt, totuși, nuanțele de violet, negru, alb imaculat sau fuchsia.

Sursa

Discuții