Star Kids Eldorado Terra

Articole

4020

Avantajele şi dezavantajele naşterii la diferite vârste

Desigur, totul este relativ. Cât priveşte mamele noastre, „normal” era să nască la 19-20 de ani, iar naşterile la 28 de ani erau considerate „la vârstă înaintată”. Apoi, normal era să naşti la 25, iar vârstă înaintată era considerată vârsta după 35 de ani. Astăzi s-au schimbat şi vremurile, şi cifrele. „Normal” este primul copil la 30 de ani, iar termenul de lăuză bătrână a dispărut (şi foarte bine!). Însă anumite limite, atunci când copilul este considerat născut cam devreme sau cam târziu, au rămas. Dacă e să-i credem pe specialişti, timpurie se consideră naşterea la 18-20 de ani, iar târzie – cea la 43-45 de ani. Mămicile de 16 şi 60 de ani sunt un fenomen anormal, potrivit mai mult pentru talk-show-uri decât pentru oamenii obişnuiţi. De aceea vom examina variantele mai apropiate de realitate.

1. Copiii născuţi de femei foarte tinere

Din punctul de vedere al ginecologilor şi obstetricienilor, naşterea la 18-20 de ani este destul de salutabilă. Organismul tânăr şi sănătos, care nu a reuşit încă să „se pătrundă” de factorii ecologici, cu nervii tari, reduce riscurile de a naşte un copil cu dereglări genetice, de exemplu în cazul sindromului Down acesta fiind de 1 la 1562. După naştere, organismul mămicii tinere se restabileşte rapid şi uşor, greutatea în exces dispare instant, iar vergeturile sunt o raritate pe pielea tânără.

Din punctul de vedere al psihologilor, să devii mamă la 18 ani este un risc foarte mare. Tinerele mămici sunt, de fapt, ele însele nişte copii, de aceea nu pot asigura copiilor lor o educaţie corespunzătoare. Pe de altă parte, tinerele mame prind rapid la minte, iar la 25-27 de ani se transformă în mame încântătoare de elevi de clasa întâi. În societatea noastră se obişnuieşte măsurarea vârstei mamei prin intermediul clasei întâi a copilului. Eşti întrebată des ce vârstă vei avea când îl vei duce pentru prima dată la şcoală. 25-27 de ani este o vârstă foarte bună, iar femeile sunt şi deştepte, şi tinere, de aceea se pot bucura şi juca împreună cu copiii. Este foarte bine.

Din punctul de vedere al adaptării sociale, tinerele mame este tema cea mai complicată. Nu există educaţie, nu există loc de muncă, nu există venit stabil, nu există locuinţă proprie. Şi de foarte multe ori tinerele care au născut devreme nu îşi mai continuă studiile, nu fac carieră şi lasă de dorit pe planul adaptării sociale în comunitate.

Dacă e să privim un astfel de copil din punctul de vedere al vieţii obişnuite, tinerele mame reacţionează mai uşor la toate momentele plăcute şi neplăcute din viaţa lor. Au o atitudine mai uşoară faţă de bolile copiilor şi, deşi unele le înfricoşează de-a binelea (pentru că nu au experienţă de viaţă), dar şi le soluționează mai simplu (pentru că nu au experienţe triste şi neplăcute). Chiar dacă micuţul stă în  cap şi sare prin apartament ca un iepuraş, mamele au forţe şi nervi să reziste. Pe de altă parte, să fii mamă este o responsabilitate, şi dacă prietenele necăsătorite pot merge noaptea prin cluburi, tânăra mamă rămâne în primul rând mamă. Cu toate „consecinţele” acestui statut. Ele constată că viaţa uşuratică s-a terminat, deşi sunt la vârsta cea mai interesantă şi minunată – petreceri studenţeşti, întâlniri romantice, despărţiri, expediţii turistice şi căutări de sine.

2. Copiii născuţi la vârste mai înaintate

Astăzi nimeni nu se mai miră că există femei care nasc prima dată la 43 de ani. Din punctul de vedere al medicinei contemporane, dacă există bani buni, şi sarcina, şi naşterea la 40+ ani nu sunt o problemă. Însă vârsta este vârstă, şi riscul naşterii unui copil cu patologii creşte până la valori înspăimântătoare. Riscul naşterii unui copil cu sindromul Down în vârsta de 25-35 de ani este deja de 1 la 1000; în vârsta de 35-39 de ani riscul creşte până la 1 la 214, iar după 45 de ani riscul ajunge de 1 la 19. Perioada de adaptare după naştere este şi ea dificilă: şi vergeturile apar cu uşurinţă pe pielea ofilită, şi greutatea în exces nu este chiar atât de uşor de dat jos.

Din punctul de vedere al psihologilor, mama de 40 de ani este cea mai bună variantă de mamă înţeleaptă. Iar aceasta înseamnă educaţie de calitate, dragoste nelimitată, devotament şi înţelegerea faptului că micuţul este un miracol şi un dar al sorţii. La întrebarea preferată a femeilor noastre „Câţi ani vei avea când micuţul va merge în clasa întâi?” răspund: „Cincizeci”. Multe femei la această vârstă au deja nepoţi de şcoală. Este un aspect destul de complicat atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Deşi psihologii aduc ca exemplu vedetele occidentale, care devin mame pentru prima dată la 46 sau 50 de ani şi se simt destul de bine. Pe de altă parte, este vorba despre „vedete”, „vedete occidentale”, iar de la ele până la viaţa noastră este o distanţă ca de aici până pe Marte.

Din punctul de vedere al adaptării sociale, mamele de patruzeci de ani sunt varianta optimă. Ele au şi studii, şi carieră, şi apartament, şi maşină, şi bani, adică tot de ce e nevoie pentru a creşte un copil în linişte.

Dacă privim din punctul de vedere al vieţii obişnuite, un copil la patruzeci de ani este o încercare. Şi nu ne referim la bani. Aceste mămici reacţionează extrem de bolnăvicios la toate evenimentele care au loc în viaţa copilului lor unic şi atât de dorit. Îl sufocă cu dragoste, îl alintă, înnebunesc de frică la orice strănut sau tuse. În plus, la patruzeci de ani este destul de greu să te joci cu copilul o zi întreagă. Pur şi simplu nu îţi ajung nici puteri, nici nervi, iar când copilul se urcă pe pereţi a suta oară, nu vrei decât să adormi. Şi să te odihneşti. Vârsta nu o poţi înşela.

Iar în final vom spune că orice copil, indiferent la vârsta la care este născut, reprezintă o rază de soare şi o fericire enormă pentru toţi părinţii. Prin urmare, bucuraţi-vă de orice clipă petrecută împreună.

Sursa

Discuții