Aquaterra

Articole

10239

Cum să îți aranjezi frumos bretonul – idei și fotografii

Femeile nu se plictisesc niciodată de schimbare. Dar poți să îți împrospătezi imaginea nu doar cu ajutorul machiajului sau al hainelor. Bretonul, acest detaliu nesemnificativ la prima vedere, este capabil să ne schimbe cardinal imaginea.

Cât privește bretonul lung, aici lucrurile sunt simple – câteva clipe sunt suficiente pentru a-l ascunde într-o coafură stilată. Un pic mai complicat este să prindem bretonul scurt. Însă ingenioasele reprezentante ale sexului frumos manifestă şi aici capacităţi deosebite. Vă prezentăm în continuare câteva trucuri simple, cu ajutorul cărora tinerele cu breton scurt îşi pot schimba look-ul în fiecare zi!

Folosim bentiţe sau cercuri de păr

Bentiţele de păr sunt confecţionate din materiale elastice, de aceea cu ajutorul lor putem prinde orice breton, chiar şi cel mai scurt. Sortimentul larg de astfel de accesorii permite combinarea lor cu cele mai diverse stiluri vestimentare. Putem purta bentiţe cu flori în stil ucrainean, decorate cu mărgeluşe sau paiete. În plus, ele pot avea diferite lăţimi – subţiri, asemănătoare cu un cerc, sau late, acoperind o mare parte a capului. În perioada de iarnă puteţi purta bentiţe mai groase, iar vara puteţi prinde părul cu ajutorul unui batiste de mătase, înnodate la ceafă.

Pentru a conferi look-ului şi mai multă feminitate, puteţi folosi cercuri obişnuite. În aşa caz este mai bine să lăsaţi părul desfăcut. Veţi avea o alură mai fină şi mai stilată.

Pentru o întâlnire romantică este perfectă combinaţia dintre un coc un pic neglijent şi un cerc subţire. Cercul poate fi decorat cu o fundiţă nu prea mare sau o floare fină. Pentru aceasta, spălaţi părul şi aranjaţi-l, tapând un pic buclele. Apoi îmbrăcaţi un cerc de păr nu prea lat, de culoare naturală (îl puteţi combina cu rochia sau culoarea părului), în aşa fel încât bretonul să capete puţin volum. Prindeţi părul în coadă cu ajutorul unui elastic şi coafura este gata!

Creăm un look în stilul anilor ’60

O metodă foarte bună de a ascunde un breton scurt este să creăm o coafură bogată în stilul anilor ’60. Pentru aceasta împărţiţi părul în trei părţi: două laterale şi una centrală. Tapaţi bine buclele din vârful capului şi daţi cu lac. Fixaţi buclele laterale cu ajutorul acelor de păr şi fixaţi-le deasupra urechii.

O altă variantă – o coafură romantică şi foarte feminină în stilul anilor ’60, foarte uşor de realizat. Pentru aceasta ridicaţi bretonul şi tapaţi-l puţin, apoi, cu ajutorul drotului, ondulaţi părul în afară şi îmbrăcaţi o bentiţă elastică sau un cerc de păr de nuanţa rochiei. Tapaţi părul de la ceafă şi fixaţi coafura cu lac.

Folosim ace de păr

Putem prinde bretonul, fără mari bătăi de cap, cu ajutorul acelor, clemelor sau agrafelor de păr. Astfel, aplicăm pe breton ceară, gel sau mouss şi îl prindem sub părul desfăcut cu ajutorul agrafelor invizibile. Unica deficienţă a acestei metode este că se potriveşte doar pentru păr desfăcut. Dacă facem un coc sau dăm părul după urechi, vârfurile bretonului vor fi vizibile. 

Împletim codiţe

Putem ascunde bretonul şi conferi originalitate coafurii cu ajutorul codiţelor. Pentru ca părul scurt din breton să nu iasă din cosiţe, folosiţi produse fixative – lac, gel sau mouss. Pentru o coafură stilată cu cosiţă, împletiţi, împreună cu părul din breton, câteva bucle lungi alăturate. Capătul liber al cosiţei poate fi fixat lângă ureche cu ajutorul unor ace de păr. 

După cum vedeţi, există o mulţime de variante de coafuri fără breton şi posibilităţi de a-l ascunde. După acelaşi principiu, puteţi încerca tehnica melcilor sau experimenta cu fundiţe, panglici, eşarfe uşoare – nu există nici un fel de restricţii. Cel mai important este ca imaginea dumneavoastră să fie armonioasă şi să reflecte starea dumneavoastră de spirit şi propriul „eu”.

Sursa

Discuții