historyhackers

Articole

1141

Cum să obţii avantaje practice de pe urma poveştilor? Exemple şi idei

Dragi cititori, continuăm să publicăm articolele originale de autor ale psihologului și terapeutului prin basm Ana Garviliuc, consacrate poveștilor și importanței lor în dezvoltarea copilului.

Continuând discuţiile despre poveştile populare sau de autor, despre vrăjitori şi animale, aş vrea să ating încă o temă importantă: pot oare poveştile să îi ajute pe tinerii părinţi în înţelegerea copiilor lor? Nu este un secret pentru nimeni că vocabularul scund al picilor nu ne permite să înţelegem exact ce simt ei într-un moment dat, de ce se tem, ce îi pune în gardă. Tocmai atunci vă poate veni în ajutor povestea.

Uneori copiii inventează ei înşişi istorii de poveste, orientând astfel atenţia adulţilor spre situaţii importante din viaţa lor, iar adulţilor nu le rămâne decât să asculte cu atenţie şi să înţeleagă ce vrea să le comunice copilul. Dacă după o zi de grădiniţă, copilul, jucându-se cu păpuşa, îi povesteşte poveşti despre o educatoare răutăcioasă, poate că ar trebui să îl ascultaţi şi să trageţi concluzii. Există şi alte situaţii, când, cu ajutorul poveştilor despre un erou asemănător cu copilul, adulţii îl ajută simbolic să facă faţă unor probleme, alegând varianta potrivită de soluţionare. Copilul îşi povesteşte istoria, iar adultul îi oferă una ca răspuns, în care pot exista diverse variante sau modele de comportament, perspective negative şi pozitive ale anumitor acţiuni.

Aceasta are loc pentru că povestea este limbajul copilului, el îl înţelege mai bine decât lecţiile moralizatoare şi îndrumătoare. Poveştile îi pot ajuta pe adulţi să influenţeze indirect asupra lumii interioare a copilului, să îi prezinte situaţiile sub un alt unchi, să capete experienţă de viaţă şi să îl facă să înţeleagă că nu este singurul cu o astfel de problemă. Este important să ţinem minte că, deşi copilul este deja capabil să facă diferenţa dintre poveste şi realitate, această diferenţiere este încă destul de spălăcită şi neclară, iar copilul, ascultând o poveste, o trăieşte împreună cu eroii ei.

De exemplu, atunci când povesteşte micuţului o poveste despre un copil asemănător cu el, un părinte grijuliu, stabilind ce ar vrea să îşi înveţe copilul, creează linia de subiect după următoarea schemă: cunoaşterea eroilor, cunoaşterea problemei eroului (o problemă asemănătoare cu cea a copilului), de exemplu frica de a dormi singur; prezentarea căilor de soluţionare (folosind deseori obiecte magice), în cazul nostru lampa de masă fermecată; punctul culminant al istoriei, în care eroul îşi depăşeşte problema; finalul fericit.

Astfel, unui copil care refuză să mănânce fructe şi legume îi puteţi povesti o poveste în care eroul principal a putut înţelege limba tainică a fructelor şi legumelor şi a tras cu urechea la o discuţie despre beneficiile lor pentru copiii mici. Dragi părinţi, ţineţi minte că, povestind astfel de poveşti, vorbiţi despre alt erou, nu despre copilul dumneavoastră şi, ca urmare, nu îi stârniţi încăpăţânarea şi iritarea.

Povestind copiilor poveşti, ţineţi minte următoarele:

  • Pentru ca povestea să fie utilă copilului, povestiţi-o în mod repetat. Inventaţi detalii. Nu refuzaţi dorinţa copilului de a auzi aceeaşi poveste în fiecare seară multe zile la rând. Este posibil ca tocmai subiectul respectiv să fie cel mai important pentru copil şi să îi ofere resursele psihologice necesare.
  • Atunci când alegeţi poveştile, nu uitaţi că există poveşti pentru fete şi poveşti pentru băieţi, în funcţie de eroul principal. Ascultaţi dorinţele copilului. Povestea lecuieşte pe neobservate.
  • Întrebaţi copilul despre morala poveştii, dar nu îi impuneţi părerea dumneavoastră. Copilul va face singur concluziile ce este bine şi ce este rău, şi cum trebuie să acţioneze – de foarte multe ori la nivel subconştient.
  • Copilul percepe mai bine şi reţine mai uşor poveştile în care există glume. Ca să nu mai amintim de faptul că glumele apropie părinţii şi copiii.

P.S. Vara este în toi. Marea, lacurile, râurile şi piscinele aşteaptă mămicile cu picii. Despre regulile de comportament pe apă, vă prezentăm o poveste scrisă de M. Şkurina.

Povestea despre corăbioara care nu şi-a ascultat mama

Într-un golfuleţ liniştit trăia odată o mică corăbioară împreună cu mămica ei. În fiecare dimineaţă corăbioara pleca la plimbare. Ea plutea pe lângă un far, pe lângă o stâncă singuratică, după insula de perle, spre adâncimea sirenelor, iar apoi se întorcea acasă.

În fiecare dimineaţă mama îi amintea corăbioarei să nu plece mai departe de adâncimea sirenelor, pentru că acolo încep recifele submarine necunoscute. Corăbioara promitea mamei să nu o facă, deşi îşi dorea din tot sufletul să plutească mai departe şi să vadă ce lucruri interesante sunt acolo.

Şi, iată că, într-o dimineaţă, corăbioara şi-a luat rămas bun de la mămica sa şi a plecat la plimbare.

Nu uita, draga mea, nu trece de adâncimea sirenelor! i-a amintit mama.
Desigur, mămicuţo! a răspuns mica corăbioară.

Şi, ca în fiecare dimineaţă, ea a plutit pe lângă far, pe lângă stânca singuratică, după insula de perle, spre adâncimea sirenelor, însă după asta nu a luat-o înapoi, ci a plecat înainte. Şi-a zis că este foarte atentă şi nu va da de recife, mai ales că timpul era frumos, apa liniştită şi atât de limpede, încât puteai observa peştişorii multicolori jucându-se în roiuri.

A mers cât a mers corăbioara, a admirat cerul albastru şi pescăruşii care zburau pe sub nori. Dar a uitat cu desăvârşire că trebuie să fie atentă şi, din păcate, a dat peste un recif subacvatic. Reciful a făcut o gaură nu prea mare în fundul corăbioarei, iar apa a început să inunde cala.

Ajutor, ajutor! a început să strige corăbioara, deşi în jur nu era nimeni. Doar pescăruşii zburau lin în înaltul cerului.

Dar corăbioara a avut noroc. Fiind linişte şi pace în jur, pescăruşii au auzit-o şi au coborât.

Ce să facem? Ce să facem? au început să ţipe aceştia. Suntem atât de mici şi neputincioşi în comparaţie cu tine, încât nu te putem ajuta. Atunci unui pescăruş bătrân şi înţelept i-a venit o idee.
Revin imediat! a spus el şi a dispărut în depărtare.

După câteva minute pescăruşul a revenit, iar după el, pe mare, manevrând abil printre recife, în pofida dimensiunii sale, înota o balenă. Cât de mult s-a bucurat corăbioara!

Cine are nevoie de ajutor? a fârnâit balena.
Eu, a răspuns corăbioara cu glasul tremurând de frică, din cauza apei care creştea vertiginos.

 Balena le-a poruncit pescăruşilor să arate drumul, iar ea s-a apucat să împingă corăbioara cu nasul ei imens. Aşa au ajuns ei până la adâncimea sirenelor, apoi la insula perlelor, au trecut de stânca singuratică şi au văzut în faţa lor farul. Iar lângă far aştepta deja mama-corabie. Ea era foarte îngrijorată de întârzierea micii corăbioare şi se pregătea să plece în căutare.

De cum a văzut corăbioara, balena şi pescăruşii, mama-corabie a înţeles ce s-a întâmplat. Dar ea nu şi-a certat odoraşul neascultător, pentru că a văzut cât este de speriat şi şi-a dat seama că niciodată, dar niciodată, nu va repeta astfel de fapte.

Foarte curând mama-corabie şi corăbioara ei erau din nou în golful lor liniştit şi confortabil. Mulţumind balenei şi pescăruşilor, ele au chemat imediat un meşter, care a astupat gaura. După câteva zile mica corăbioară putea pleca iarăşi la plimbare, dar de acum înainte ea va ţine bine minte cuvintele mamei şi nu va pleca nicăieri fără voie.

Autor: Ana Gavriliuc

Discuții