Star Kids Eldorado Terra

Articole

6317

Ați devenit tată? Grăbiți-vă acasă! Instrucțiuni pentru proaspeții tătici

Holul rece al maternităţii, lumina difuză şi băncuţele vizavi de nişte uşi albastre cu gemuleţe nu prea mari… În centrul holului două mese rotunde. Câţiva medici şi o asistentă îşi caută de treabă: unul completează nişte acte, alţii stau la vorbă… Nu e uşor să înţeleg ce discută: ori gândurile îmi sunt prea haotice, ori vorbesc cu voce tare: „Doamne, fă să fie totul bine, să fie toţi sănătoşi, nu vreau altceva!”

În celălalt capăt al coridorului un bărbat uscăţiv merge de colo-colo, aruncând din când în când câte o privire prin geamurile uşilor. De ce le-au mai făcut? Ţi-e frică să priveşti prin ele, iar dacă îţi faci curaj, nu reuşeşti să vezi mare lucru, doar te enervezi. Oare dintr-o parte eu arăt la fel? Un pas în dreapta, un pas, în stânga: „Doamne, te rog, să fie totul bine, să fie toţi sănătoşi”.

Ţipătul nou-născutului, iar apoi totul se desfăşoară ca o peliculă de film cu 1000 de cadre pe secunde, dar nu pentru mine, ci pentru toţi ceilalţi. Viaţa mea în această secundă s-a oprit. S-a oprit odată cu prima respiraţie a micuţului. Acest moment este greu de descris. Imaginaţi-vă că în inima dumneavoastră a apărut ceva, ceva atât de mare, încât îţi apasă şi îţi zdrobeşte pieptul. E greu să respiri, iar lacrimile curg pe obraji.

Stăteam pe băncuţa veche, în faţa aceloraşi uşi cu geamuri mici, iar în braţe ţineam copilaşul. Îi priveam ochii albaştri şi plângeam în hohote. Nu mi-e ruşine să recunosc: este poate prima dată în viaţă când plângeam de fericire. Tocmai în acest moment bărbatul devine tată, tocmai în acest moment viaţa lui se schimbă.

Reversul medaliei

Voi începe, probabil, cu reversul medaliei. Uneori, şi eu, şi soţia am vrea să ne omorâm unul pe altul – vorbesc în numele amândurora, pentru că nu ascundem acest sentiment unul de altul. Aici s-ar potrivi citatul „De la dragoste la ură este un singur pas”, însă în cazul nostru acest pas reprezintă o distanţă foarte mare.

După naşterea copilului aproape că nu îţi mai rămâne timp pentru a-l petrece în doi, ca să nu mai zic de fiecare în parte. Nu veţi mai putea să veniţi de la serviciu şi să vă trântiţi în pat cu o cafea şi cartea preferată. Iar soţia iubită, probabil, nu vă va întâmpina la prag, ba chiar uneori nu va reuşi nici să vă pregătească cina.

Însă perspectiva de a te culca flămând ar fi o continuare bună a serii. Micuţul trebuie îmbăiat, schimbat, plimbat şi legănat. Ca să nu mai pomenesc de colici. Poţi uita de somn, deşi a doua zi trebuie să mergi la serviciu, iar situaţia se repetă şi mâine, şi poimâine… Nimeni nu vă va spune când se vor termina toate acestea: la 3 luni, la 6 luni sau la 1 an.

Acest regim deseori ne afectează şi nervii, iar certurile sunt tot mai dese şi fără motiv. Vă pot recomanda un singur lucru: puneţi-vă în locul celuilalt. Cel mai important lucru din partea unui bărbat este să înţeleagă că soţia lui nu a avut nici un minut de linişte, nici un minut pentru sine şi că ea, la fel ca dumneavoastră, a aşteptat seara, v-a aşteptat de la serviciu, pentru a se odihni măcar un pic.

Bărbaţilor le este mai uşor – noi putem oricând găsi un minut pentru odihnă, chiar şi în timpul serviciului. Noi ne putem relaxa, nu suntem lipsiţi de comunicare vie, lucru care lipseşte atât de mult soţiilor noastre!

Reevaluarea relaţiilor

Trece timpul şi medalia noastră îşi arată partea luminoasă, şi dacă aţi putut supravieţui primelor luni, acum este cu siguranţă mai uşor. Nu pentru că este mai simplu din punct de vedere fizic, ci pentru că aţi înţeles: viaţa dumneavoastră a devenit un pic alta.

Partea luminoasă a schimbărilor din viaţa mea a început cu reevaluarea relaţiilor cu soţia iubită. Pe lângă sentimentul imens de iubire, care creşte cu fiecare zi, sunt mândru pentru ea. Sincer, nu este pe lume alt om de care să fiu la fel de mândru.

Ea mi-a dăruit un fiu minunat, a devenit cea mai bună mamă din lume pentru micuţul nostru. Numai pentru nopţile nedormite şi inima de mamă, care simte fiecare celulă a micuţului, este demnă de o medalie. Dacă micuţul are un vis urât, ea simte subconştient acest lucru, se trezeşte, se apropie de el să îi aranjeze plapuma şi să îl liniştească. Şi nu are nici o importanţă dacă camera este inundată de razele soarelui sau ale lunii. Inima de mamă simte tot indiferent de oră.

Fericirea adevărată

Întorcând cheia în lacăt, aud tropăitul picioruşelor pe podea. El aleargă în întâmpinarea tăticuţului, un pic neîndemânatic, dar atât de dulce! Soţia zâmbeşte în spatele micuţului. Şi pot afirma cu încredere că aceasta este adevărata fericire. Grăbiţi-vă acasă la familie şi savuraţi aceste mici plăceri ale vieţii. Zâmbetul ei, râsul lui şi bucuria, primul cuvânt şi plimbatul tatălui prin toată casa, stropii din baie şi, desigur, îmbrăţişările. Această listă poate fi continuată la nesfârşit, fiecare după propria dorinţă.

Medalia mea, întoarsă pe partea luminoasă, a căzut cu această parte spre soare. În acel moment în care în inima mea a apărut ceva, atât de mare şi de necuprins, încât mi-a apăsat pieptul şi nu am mai putut să respir, iar lacrimile au început să curgă pe obraji.

Autor: Alexei Rahmanov

Sursa

Discuții