Viusid

Articole

3395

15 lucruri mai puţin cunoscute despre sâni

Sânii ascund o mulţime de taine şi secrete, pe care nici nu le bănuiţi. Iar având în vedere că acum în întreaga lume se desfăşoară Săptămâna Mondială a Alăptării, este timpul să acordăm atenţia cuvenită acestei părţi a corpului. Aşadar, haideţi să învăţăm împreună! 

1. Masajul regulat al sânilor poate preveni cancerul. Studiile au arătat că masajul pieptului stimulează creşterea şi dezvoltarea celulelor sănătoase.

2. Mameloanele pot produce lichid chiar dacă nu alăptaţi.

3. Laptele uman este mai dulce decât cel de vacă.

4. În timpul exerciţiilor fizice trebuie să purtaţi haine din stofe speciale, ca să nu răniţi sfârcurile.

5. La majoritatea femeilor, un sân este mult mai mare decât altul.

6. Glandele mamare nu au muşchi, de aceea ele nu pot fi întărite prin exerciţii.

7. În China puteţi primi grad ştiinţific în domeniul sutienelor.

8. Din cauza substanţelor chimice din ţigări, care distrug elastinul din organism, sânii femeilor care fumează îşi pierd forma mai repede şi mai tare comparativ cu alte femei.

9. Cea mai mare mărime de sutien este L, iar cea mai mică – AAA.

10. Cercetările au arătat că alăptatul este folositor pentru mămici şi chiar reduce riscul bolilor cardiace şi al cancerului.

11. Corsetele care strângeau talia şi confereau volum bustului au ieşit din modă în timpul Primului Război Mondial, atunci când armata avea nevoie de mai mult metal, iar femeile au fost rugate să renunţe la corsete.

12. Zilnic în lume se produc peste 4 milioane de sutiene.

13. Bărbaţii au mameloane pentru că toţi embrionii sunt iniţial de sex feminin.

14. În anul 2013, un psiholog clinic a efectuat un studiu şi a stabilit că bărbaţii care preferă femeile cu sâni mari sunt mai puţin asiguraţi comparativ cu ceilalţi. Acelaşi studiu a arătat că bărbaţii asiguraţi din punct de vedere financiar preferă sânii mici.

15. Somnul pe burtă poate schimba, cu timpul, forma sânilor.

Sursa

Discuții