Cistaia-linia

Articole

2951

Ana Bonceva. Antrenamentele şi alăptatul la sân

Ana Bonceva – antrenor de fitness, autorul blogului „Misiune posibilă: Fitness-mama”, mamă a unei fetiţe de 7 luni

Într-o zi, cam în a doua lună de alăptare la sân, am dat de un antrenament video foarte-foarte vechi, pe care au vrut imediat să îl repet. Dar m-a oprit următorul gând: „Stop, mămicuţă, eşti încă prea slabă şi nu ai voie să te suprasoliciţi!” (a nu se confunda cu lenea).

Multe femei se tem să practice sportul în perioada alăptării. Unele ascultă de „atotştiutori”: „Antrenamentele reprezintă un efort prea mare, iar laptele poate dispărea”. Adică să faci toate treburile prin casă, să mergi la magazin, să porţi în braţe şi să legeni bebeluşul zile în şir (iar uneori şi pe copiii mai mari), să cari căruciorul etc. ai voie, dar să faci exerciţii orientate spre întărirea sănătăţii şi restabilirea forţelor, nu se poate…

Eu sunt pentru antrenamente, dar realizate corect: eforturi moderate, odihnă de calitate, consum de lichide, alimentaţie variată şi lipsa stresului. Să clarificăm de la bun început aspectele mai problematice, pentru ca toţi să înţeleagă ce nu este voie să facă.

  1. Este important să evaluăm corect posibilităţile noastră şi nivelul de pregătire. Dacă nu aţi practicat sportul înainte de sarcină, nu este bine să începeţi cu antrenamente active.
  2. Chiar dacă vă consideraţi o sportivă cu experienţă, este recomandabil totuşi să începeţi cu lecţii pentru începători.
  3. Ţineţi cont de programul zilei! Dacă nu aţi dormit suficient, dacă micuţul a fost capricios toată ziua, este mai bine să anulaţi antrenamentul.

Este important să aveţi grijă şi de următoarele:

  • Apa. Beţi mult, des, în porţii mici. Trebuie să supliniţi insuficienţa de lichide după antrenamente.
  • Nervii. Nu vă criticaţi exteriorul, nu vă pedepsiţi cu antrenamente. Sportul trebuie să fie plăcere.
  • Timpul. Perioadele mari dintre alăptări reduc cantitatea de lapte, de aceea aveţi grijă să alăptaţi la intervale regulate, de cel mult 4 ore.

Într-un cuvânt, eu sunt total PENTRU antrenamente în timpul alăptării naturale, însă antrenamente inteligenţe. Eu însămi mă refac treptat, fără grabă, greutatea a crescut timp de 9 luni, iar aceasta înseamnă că trebuie dată jos la fel, fără stres. Desigur, există mămici care după naştere se fac mai subţiri decât au fost sau al căror metabolism se schimbă atât de mult încât pot mânca oricât şi oricând, dar, din păcate, acesta nu este cazul meu. Eu trebuie să am grijă de alimentaţie şi, desigur, să fac sport. Haideţi împreună! Totul este posibil, nu amânaţi pentru mai târziu, când situaţia va fi şi mai complicată!

Discuții