Colibri

Articole

7000

Natura periculoasă: cum acordăm copilului primul ajutor în caz de înţepături de insecte

Soarele mult aşteptat, copacii înverziţi – o imagine perfectă a verii. Dar natura are şi o latură mai puţin plăcută, pentru că vara pe copii îi pândește un pericol ascuns, reprezentat de insecte. Problema este că, în cazul copiilor, reacţiile alergice la muşcăturile acestor insecte se dezvoltă destul de rapid: există cazuri în care imposibilitatea de a ajunge la timp la medic și neacordarea primului ajutor conduc la deces. În interviul ce urmează vom vorbi despre căpuşe, albine, viespi, bondari şi ţânţari. De ce sunt periculoşi aceştia, ce boli grave transmit şi, desigur, cum să acordăm copiilor primul ajutor imediat după o muşcătură? La aceste întrebări ne-a răspuns medicul infecţionist de categorie superioară Ivan Vaculin.

 Ivan, povestiţi cititorilor noștri ce să facă în cazul în care au găsit pe corpul copilului o căpușă.

Pentru început, nu intraţi în panică. Vă atenţionez că nu trebuie să ungeţi cu nimic locul muşcăturii, nici cu alcool, nici cu ulei, nici cu alte unguente! Nu trebuie nici să aplicaţi plasturi. Ce aveţi de făcut este să îndepărtaţi corect căpuşa, pentru ca abdomenul ei să nu crape, deoarece acolo sunt depozitate substanţele periculoase. Cel mai bine este să o eliminaţi complet, împreună cu picioarele şi capul. Dacă în piele au rămas resturi de insectă, nu vă faceţi griji, ele vor fi eliminate în mod natural sau puteţi să le îndepărtaţi cu un ac dezinfectat în prealabil. După aceasta dezinfectaţi cu atenţie locul muşcăturii şi ungeţi cu iod obişnuit.

 Cât de periculoasă este o căpușă?

Dacă aţi îndepărtat căpuşa corect, fără a-i strivi abdomenul, precum şi în cazul în care căpuşa s-a aflat pe corpul micuţului mai puţin de 24 de ore, probabilitatea de infectare este destul de mică.

Pericolul căpuşelor constă în faptul că ele sunt purtătoare de boli periculoase pentru viaţă: encefalită, boala Lyme (borelioză). Simptomele se manifestă de obicei între 3 şi 30 de zile, uneori chiar după 60 de zile. Trebuie să cunoaşteţi şi să faceţi următoarele:

  • reţineţi data muşcăturii;
  • reţineţi locul în care copilul a luat căpuşa;
  • peste 4 săptămâni efectuaţi un test la anticorpi (western blot – analiză specifică).

 Știu că este bine să păstrăm căpuşa îndepărtată pentru a fi testată la infecţii. Este adevărat?

Puteţi pune căpuşa într-un borcan bine închis, apoi să mergeţi la un centru sanepid pentru a afla cu siguranţă dacă este infectată. Dar trebuie să reţinem că probabilitatea de îmbolnăvire cu boala Lyme ca urmare a unei muşcături de căpuşă, chiar şi în zonele epidemiologice, nu depăşeşte 5% şi doar la 2% dintre copii se poate dezvolta artrita cronică.

 Ce tip de căpușă trăiește în Moldova?

Pe teritoriul Moldovei există căpușe purtătoare de borelioză (boala Lyme). Această boală este cauzată de spirochetele Borrelia burgdorferi. Boala Lyme este cea mai frecventă boală cauzată de o mușcătură de căpușă.

 Vorbiți-ne despre simptomele boreliozei, precum și despre tratamentul acesteia.

La început, persoana infectată poate simți o durere ciudată la nivelul articulațiilor, ligamentelor și pungilor mucoase, apoi pot apărea diverse erupții cutanate. De obicei, întâi apare o roșeață în jurul mușcăturii, apoi limfadenitele – umflarea ganglionilor limfatici. În absența unui tratament, în doar câteva luni se dezvoltă artrita articulațiilor mari. De asemenea, în câteva săptămâni de la prima erupție devin evidente și anumite simptome neurologice: meningita aseptică, paralizia nervilor cranieni. Apoi pot să apară și boli ale sistemului cardiovascular – blocul atrioventricular.

Tratamentul de bază în etapele iniţiale sunt antibioticele în comprimate. În cazul în care boala este însoţită de erupţii cutanate, antibioticul trebuie luat timp de 14 zile. Dacă însă apar şi simptome suplimentare, antibioticul trebuie administrat până la 30 de zile.

 Putem preveni mușcăturile de căpușe?

Desigur, este posibil și chiar necesar. Există o serie de reguli care vă ajută în acest sens:

  • îmbrăcați copilul corect, astfel încât căpușele să nu ajungă la părțile descoperite ale corpului;
  • după o plimbare, verificați corpul copilului: în spatele urechilor, cap, gât, inghinal, între degete;
  • acoperiți-i capul în timpul plimbărilor;
  • căpușele reacționează la mirosuri, de aceea încercați să nu folosiți parfum atunci când mergeți în antură;
  • și culorile aprinse ale îmbrăcămintei atrag căpușele;
  • vaccinați copiii;
  • puteți folosi produse repelente, dar faceți acest lucru corect (aplicați doar pe părțile descoperite ale corpului).

Ivan, căpușele nu sunt singura problemă, ce trebuie să facem în cazul înțepăturilor de țânțari și albine? Reacții la mușcăturile lor sunt posibile?

Reacțiile alergice la înțepăturile de insecte se dezvoltă rapid și pot afecta tot corpul copilului. Ele se manifestă prin afectarea țesuturilor cutanate și subcutanate, care efecte locale și sistemice.

 De ce apar reacții la înțepăturile de albine, viespi sau bondari?

Aceste insecte injectează venin conținând un antigen, care provoacă o reacție de răspuns a anticorpilor imunoglobulinei E, iar ca rezultat apar diverse reacții alergice. Aceste reacții alergice pot avea diferite grade de severitate, de la manifestări locale ușoare până la unele semnificative, de tip anafilactic.

 Ce trebuie să facem în cazul în care copilul este înțepate de o albină?

În cazul în care un copil este înțepat de o albină, dar nu apare o reacție alergică, încercați să scoateți acul fără a strânge. Trageți-l cu grijă afară, cu unghia sau cu un ac (dezinfectat), dar dacă acul este prea adânc, solicitați asistență medicală.

Pentru a reduce edemul și mâncărimea după îndepărtarea acului, aplicați imediat o compresă umedă. Nu uitați că viespile și bondarii nu au ac. Dacă observați că starea copilului se agravează și apar dificultăți de respirație, chemați imediat o ambulanță. Cel mai probabil, i se va face o injecție cu adrenalină.

 Care pot fi consecințele înțepăturilor de insecte?

Anafilaxia, care pune în pericol viața, este tratată cu epinefrină. Infecțiile bacteriene apar destul de rar. În cazul acestora se administrează antibiotice cu spectru local. În cele mai multe cazuri, tratamentul local este suficient.

Cele mai multe mușcături de insecte pot provoca efecte locale minime, dar unele dintre ele pot avea complicații grave, soldate, în cazuri rare, cu moartea.

 Cât de periculoși sunt țânțarii din regiunea noastră?

Mușcăturile de țânțari nu sunt la fel de periculoase ca cele ale căpușelor și albinelor. Dar pot apărea reacții și la înțepăturile de țânțar. Femela perforează pielea și, prin injectarea unui anticoagulant, poate provoca reacții alergice. Mușcătură țânțarului se manifestă pe pielea copilului până la 4 ore, iar în unele cazuri, până la câteva zile.

 Reacția alergică a copilului la o mușcătură de țânțar poate fi observată imediat?

Copiii prezintă următoarele semne vizibile cu ochiul liber:

  • de cele mai multe ori – roșeață, edem, prurit în jurul locului mușcăturii;
  • mai rar – frisoane și febră;
  • uneori – dureri de cap, greață și chiar vărsături;
  • de multe ori – urticarie;
  • rar – șoc anafilactic.

Tocmai din cauza unora dintre manifestările alergice enumerate mai sus, trebuie să observați cu atenție chiar și mușcăturile – considerate mai puțin periculoase – de țânțar.

 Ce putem și ce ar trebui să facem în cazul unei înțepături?

Aveți grijă ca micuțul să nu se scarpine, ca să nu infecteze locul mușcăturii. Pentru reducerea pruritului prelucrați locul înțepăturii cu o soluție de bicarbonat sau aplicați o compresă rece. Dacă aceste remedii nu au rezultatele dorite, administrați-i antihistaminice: pastile sau unguente.

 Cum protejam copiii de înțepăturile de țânțar?

Totul este simplu. Există o mulțime de produse pentru uz extern (unguente, creme). Înainte de a cumpăra și a utiliza un anumit produs, citiți cu atenție instrucțiunile.

A pregătit Cristina Scripnic

Discuții