Tartonii

Articole

2645

Jeleu în două straturi cu căpșuni

Sezonul căpșunilor este în toi și vrem cu toții să mâncam fructe pe săturate! În special copiii sunt cei care așteaptă timpul căpșunilor. Acestea pot fi consumate nu doar proaspete, ci și în componența diverselor deserturi. Unul dintre acestea este jeleul. 

MOD DE PREPARARE

1. Turnați 3 linguri de frișcă peste 1,5 lingurițe de gelatină și lăsați pentru 10 minute. Tăiați păstaia de vanilie în jumătate și scoateți semințele. Puneți restul de frișcă, 50 g de zahăr și semințele de vanilie într-o crăticioară și încălziți, dar nu lăsați să fiarbă.

2. Turnați frișca fierbinte peste gelatină și amestecați. Gelatina trebuie să se dizolve complet. Strecurați printr-o sită. Puneți o formă de silicon pe o tavă. Umpleți forma pe jumătate cu compoziția de frișcă. Lăsați să se răcească, apoi dați la frigider pentru 2 ore. Jeleul ar trebui să se prindă aproape complet.

3. Păstrați 300 g de căpșuni. Restul tăiați-le cubulețe micuțe.

4. Puneți căpșunile într-o cratiță, aduceți la fierbere, luați de pe foc și lăsați pentru 10 minute cu capacul pus.

5. Între timp, turnați 3 linguri de apă peste gelatina rămasă și lăsați 10 minute să se umfle. Turnați gelatina în crăticioara cu căpșuni și amestecați până se dizolvă complet. Strecurați printr-o sită și răciți. Turnați compoziția roșie în forma cu jeleul de frișcă și dați la frigider pentru minimum 2 ore.

6. Scoateți forma cu jeleul din frigider cu 10 minute înainte de a servi. Răsturnați cu atenție pe o farfurie plată. Tăiați fructele rămase și decorați jeleul. 

Sursa

Discuții