Medpark

Articole

2379

Obiceiurile proaste ale copiilor. Interviu cu specialistul Ina Teliucova

Scobitul în nas, legănatul pe scaun, joaca cu șuvițele de păr  –  lista obiceiurilor proaste ale copiilor este destul de mare. Majoritatea apar în perioada copilăriei, ceea ce constituie momente imprevizibile pentru părinți, care provoacă îngrijorare.  Ce trebuie să facă mama și tata dacă au observat unul, două sau mai multe obiceiuri proaste? Cum trebuie să procedeze? Trebuie să meargă la un specialist? Dacă e cazul să se alarmeze sau cum trebuie să acționeze în aceste situații  ne-a relatat psihologul pentru copii Ina Teliucova.

Ina Teliucova – psiholog pentru copii, magistru în psihologie, grad didactic II, apelează la art-terapie și la metodele inovaționale în activitatea cu copiii și părinții.

 Ce este un obicei prost?

În general, obiceiul este o acțiune pozitivă sau negativă care se repetă. Acum discutăm despre obiceiurile proaste și chiar de la început vreau să evidențiez că obiceiurile copilului se formează în primii 7 ani de viață, adică e vorba de  cei 7 ani de-acasă. Și dacă există unele probleme de educație, atunci obiceiurile se consolidează. Gesturile urâte se pot observa atunci când apar: și la trei, și la cinci ani, dar, de obicei, aceste deprinderi devin evidente la vârsta școlară, pentru că atunci când merge la școală, copilul vrea să se facă remarcat.

 Care sînt deprinderile urâte ale copiilor?

Cel mai des la această vârstă apare cleptomania, care nu e o faptă inconștientă, rosul unghiilor, clipitul. Pedeapsa este un factor care  declanșează  apariția ticurilor nervoase: tremurul capului, clipitul, clefăitul, mișcarea nespecifică a mâinilor, tremurul etc. 

Pe fundalul fricii, respingerii și al unei educații autoritare apar și alte deprinderi urâte. Acestea îi pot provoca copilului nevroze, enurezis.  Encoprezisul reprezintă deja o situație complicată. În ultimul timp observ că un obicei urât a devenit mâncatul - o formă de  atenuare a problemelor, obicei ce se poate manifesta încă de la o vârstă fragedă.

Există deprinderi cu caracter psihosomatic, când copilul își poate provoca febră, părinții pot observa acest fenomen când copilul nu este bolnav, dar brusc îi crește temperatura. Aceasta poate evidenția faptul că micuțul se teme de ceva sau pur și simplu îi manipulează pe părinți.  Aceste cazuri sînt foarte greu de înțeles și trebuie de adresat la un specialist.

 Care sînt cauzele apariției  obiceiurilor urâte?

În primul rând, educația este cea care influențează formarea deprinderilor: stilul autoritar, permisiv sau prea democratic etc. Deși toate stilurile enumerate sînt necesare în educarea copilului, nu putem apela doar la unul dintre ele. În ziua de astăzi găsim forte multă informație în internet despre modul de educare a copilului, cum să nu comitem greșeli, ce  nu trebuie să-i vorbim copilului și de ce site-uri să-l protejăm. În orice policlinică veți merge, în cadrul cabinetului ginecologic există un program de educare parentală, unde poți afla nu doar despre cum se concep copiii, dar și despre unele momente de educare a acestuia. Pentru că atitudinea față de copil, relația dintre părinți, comportamentul părinților sînt unele dintre cauzele principale ce determină apariția deprinderilor urâte.

Adică, printre principalii factori care generează astfel de deprinderi putem numi familia, starea prenatală a copilului. Un rol important la formarea deprinderilor copilului îi revine mamei. Tații reprezintă raționalitate în comportament, iar mamele – emotivitate. Astfel tot ce e legat de sfera emoțională pornește de la mama, de aceea o mamă prea autoritară poate determina formarea unor  obiceiuri urâte – cleptomania și roaderea unghiilor. Uneori unui copil de 7 ani i se înaintează cerințe ca unui adult de 30-40 de ani, dar mama manifestă o atitudine  supraprotectoare, astfel copilul nu este învățat să acționeze pe cont propriu.  Această disonanță condiționează apariția obiceiurilor proaste și a ticurilor. O mamă fericită e garantul unei familii fericite.

 Cum poți observa că micuțul a dezvoltat un obicei prost?

Roaderea unghiilor, ticurile, tremurul capului, sugerea degetului se fac observate la etapa incipientă. Dacă copilul a început să-și roadă unghiile, e un motiv de îngrijorare. Mai complicat e să observi supraalimentarea și alte obiceiuri cu caracter fiziologic, ca temperatura.

Uneori, un obicei prost poate fi imitarea. La vârsta școlară copiii deseori vor să fie asemeni colegilor lor,  în aceste cazuri copilul trebuie întrebat ce anume îi place la colegul sau la prietenul său. La vârste mici obiceiul negativ (clipitul, scărpinatul, strabismul) poate fi indus de gesturile mamei sau ale tatălui.

Clipitul, de asemenea, nu întotdeauna este o deprindere urâtă, uneori este un simptom al unor afecțiuni oftalmologice și trebuie să vă adresați unui medic. De aceea e nevoie  să-l înțelegeți pe copil. 

 Obiceiurile proaste au cauze psihologice sau neurologice?

În baza propriei experiențe și a  lecturilor de specialitate, pot afirma că factorul psihologic este generator de obiceiuri proaste. Adică, aceste gesturi își au originea de acasă, din familie, de la grădiniță, școală. Toate acestea influențează atitudinea copilului față de sine, întrucât deprinderea urâtă presupune a-ți face un rău ție însuți. Ce presupune cleptomania sau scărpinatul? Sînt niște  gesturi inconștiente, prin care se  fac observați, atrag atenția. În acest mod copilul îi spune adultului „Observă-mă, te rog”, iar părinții îi ceartă.  Cauza se ascunde în altă parte.

 Deja ați menționat că atitudinea părinților  este una din cauzele apariției obiceiurilor proaste la copil, dar cum pot fi combătute acestea?

Trebuie să manifeste grijă și iubire față de copil, să vorbească cu copilul pe această temă, să-i spună că îl iubește. Dacă mama îl pedepsește pe copil, trebuie să-i explice din ce cauză. Trebuie să fim conștienți că schimbarea nu va veni imediat. Dacă copilul are o deprindere urâtă, e nevoie de timp pentru  a-l dezobișnui de aceasta. Se poate schimba mediul, ocupația sau comportamentul părinților.  Unele ticuri, precum sufocarea sau apariția alergiilor, se află în legătură directă cu spațiul în care locuiește copilul și mediul în care se manifestă. Dacă copilul are dificultăți de respirație, aceasta poate fi o reacție față de o problemă, care trebuie de identificat.  Și bineînțeles că părinții trebuie să-și revizuiască comportamentul, căci „dacă vreți să-i educați pe copii, trebuie să începeți de la dumneavoastră”, susține un proverb englez.  

 Masturbarea este o deprindere urâtă despre care se vorbește foarte des în ultimul timp. Cum trebuie să procedeze părinții în acest caz? 

Da, într-adevăr această problemă se manifestă foarte des în ultimul timp nu doar la adolescenți, ci și la copiii cu vârste mai mici. Ultimul caz analizat a fost o fetiță din clasa întâi. Onanismul este stimularea satisfacției, și pentru soluționarea problemei   trebuie să pornim de la această explicație. Cauzele pot fi unele interdicții, observațiile că se joacă cu o jucărie prostească, după părerea părinților. 

Dar nu întotdeauna atingerea organelor genitale este  o deprindere urâtă. Uneori, în cazul micuților de doi, trei ani e nevoie de făcut analize la paraziți. În unele cazuri aceștia se localizează în zona canalului urinar  și atunci deprinderea e o pur și simplu un scărpinat. Adică, părinții trebuie să perceapă cauza acestui comportament. Și emoția copilului poate fi sugestivă. Urmăriți-l dacă se chircește sau se înroșește, se relaxează, cum este pupila ochiului în acest moment.

Până la trei ani, un astfel de comportament este o formă de cunoaștere de sine și nu ar trebui să-i îngrijoreze pe părinți.

 Ce nu trebuie să facă părinții ca să nu provoace și alte traume psihologice copilului?

Nu trebuie să agraveze situația spunându-i copilului că este rău, să-i atribuie calificative urâte, pentru că el va deveni anume așa. Din contra, copilul trebuie încurajat pentru a-i forma alte obiceiuri. Vorbind despre ticuri și obiceiuri, nu trebuie să-i atragă atenția asupra lor și să-l certe. Trebuie mai întâi să identifice cauza. E  bine să-l întrebe pe copil și el va răspunde, prin desen sau prin joc.

Nici într-un caz nu trebuie să-l  remunereze, ceea ce se întâmplă foarte des: „Eu îți voi cumpăra/dărui/arăta dacă nu vei mai face așa”. Aceasta nu e o soluție. 

 Când trebuie de apelat la un specialist?

Dacă părinții nu știu cum să procedeze și nu înțeleg care este cauza deprinderii, nu trebuie să provoace alte  traume copilului, mai bine să meargă la un specialist cu el.  Dacă observă un obicei prost, mai bine să ceară sfatul unui specialist.  E bine-venită o abordare complexă a problemei, să meargă la  pediatru, psiholog, neurolog, să vorbească cu învățătoarea sau educatoarea. Aceasta ajută la înțelegerea problemei.

 Ce se poate întâmpla dacă părinții nu vor ține cont de  aceste sfaturi?

Sau copilul se formează singur, își corectează comportamentul și crește o personalitate constructivă, sau din contra. Nu am întâlnit regrese serioase din cauza acestor obiceiuri.  

 Ce sfaturi le puteți da părinților, ca să evite apariția acestor obiceiuri la copii?

Înainte de toate, să-și  iubească copilul și să-l facă să se simtă confortabil. Dragi părinți, nu cădeți în extreme, găsiți mijlocul de aur. În primul rând, părinții trebuie să simtă și să înțeleagă copilul, ceea ce este posibil doar prin conversația cu acesta. Trebuie să pătrundeți în lumea fanteziilor lui și să-i cunoașteți lumea interioară.  

A pregătit Irina Captelchina

Discuții